Tamarind

Denumire:  "tamarin"
Tamarindul este un arbore originar din Africa tropicala, care se inrudeste cu fasolea, mazarea, nautul, lintea si salcamul. Se cultiva in India si America centrala.
Aspect   Arborele are inaltimea de 15-20 de metri si diametrul pana la 9 m. Florile seamana cu orhideele. Fructul are un miez moale, de consistenta curmalei. El creste in interiorul unei pastai maronii, asemanatoare leguminoaselor, dar de dimensiuni mai mari.
   La noi, se gasesc in magazine, pastaile. Coapte, ele au culoare maronie si se rup usor cu mana. Inauntru este miezul moale cu 6-12 seminte. Miezul este dulce- acrisor si picant.
   Tamarindul dulce este specific Thailandei si Vietnamului, avand seminte rotunde. Tamarindul din  India si Pakistan are fructul negricios, cu seminte turtite. Gustul lui este asemanator dropsurilor acrisoare.
Mod de folosire  Fructele se gasesc in stare proaspata sau uscata. Tamarindul este folosit asemenea sucului de lamaie, in mancarurile cu carne, in tocanite de legume. Ele se folosesc la prepararea inghetatelor, a prajiturilor si a bauturilor acidulate. Intucat contine pectina, fructele se folosesc si la prepararea marmeladei si jeleului.
   Semintele macinate inlocuiesc cafeaua. Daca se prajesc, semintele se mananca in loc de alune.             Semintele prajite se adauga peste salata verde.
   In Africa, tamarindul este consumat crud sau ca ingredient in mancarurile traditionale.
Indicatii  Fructele sunt bogate in vitamina C, B dar si in calciu. Este folosit in tratamentul racelilor si a virozelor.
   Miezul, care inconjoara semintele, este bogat in fibre, protejand colonul.
   Tamarindul contine geraniol, un compus care previne si trateaza cancerul de pancreas.

Scorzonera

Scorzonera se cultiva in Europa centrala si de sud, in SUA si Asia.
Denumire : "stridia vegetala".
Aspect  Aceasta leguma seamana cu un pastarnac subtire. Cand se cumpara, radacina trebuie sa fie ferma la atingere, bine dezvoltata. Se aleg radacini mijlocii, nici mari pentru ca sunt fibroase, nici subtiri pentru ca nu sunt carnoase. Scorzonera este de doua feluri: alba si neagra.
   Scorzonera alba este subtire si coaja este alba.
   Scorzonera neagra este cunoscuta sub mai multe denumiri:  "barba-caprei, "radacina de sarpe", "iarba viperei". Denumirea de "barba caprei" se datoreaza formei lungi si ramificate a radacinii. Scorzonera provine din latina si inseamna "scoarta neagra".
   Radacina poate avea 1 m lungime si este groasa de 2 cm. Florile sunt galbene.
   Se credea de catre celti si germanici ca este eficace impotriva ciumei si a muscaturilor de sarpe. Radacina ei este mai groasa si seamana cu un morcov maro. Radacina frageda se recolteaza in luna octombrie.
   Indiferent de culoarea cojii, interiorul lor este alb-crem.
   Unii considera ca scorzonera are gust de stridie, altii spun ca are gust de anghinare sau sparanghel
Mod de folosire  Tulpina curatata de coaja se taie cuburi si se adauga la supe. Taiata in cuburi si fiarta o jumatate de ora, se incorporeaza in piureul de cartofi, dandu-i un gust deosebit. Este potrivita pentru supe. Radacina se poate consuma proaspata si rasa in salate.
    Coaja radacinii se elimina inainte sau dupa fierbere. Scorzonera pateaza mainile daca se curata cruda. Deoarece radacina este si lipicioasa, se recomanda sa se decojeasca dupa fierbere (25 minute).
   Fiarta, scorzonera se serveste cu sos de mustar sau de smantana.
   Bucatile de radacina fierte se acopera cu aluat si se prajesc.
   Expusa la aer, scorzonera se decoloreaza. De aceea, se tine in apa cu otet sau suc de lamaie.
Indicatii  Scorzonera nu contine grasimi, iar continutul in sodiu este scazut. Ea este si o sursa foarte buna de fibre.
   Scorzonera este recomandata persoanelor epuizate fizic si psihic.