Hristos a inviat!

Va urez tuturor lumina in suflet, fericire si bunastare.
Hristos a inviat!

Piure de urzici

INGREDIENTE  500g urzici, 1 capatana de usturoi, 2 linguri ulei, 1 lingura faina, sare, piper.
PREPARARE  Se curata urzicile si se indeparteaza tulpinele mai groase. Se spala in 3-4 ape ca sa se inlature praful si nisipul de pe ele. Se pun in apa clocotita si se lasa 2 minute la foc mic. Se scurg de apa. Se pun din nou urzicile la fiert, in apa cu o lingurita de sare. Se fierb la foc mic, 20 de minute, apoi se pun in strecuratoare si se lasa 15 minute. Urzicile se toaca marunt sau se paseaza cu blenderul pana devin un piure fin.
   Se incinge uleiul, se presara faina si se amesteca energic, adaugand putina apa. Se presara usturoiul pisat.
   Piureul de urzici se pune la fiert cu o cana de apa, sare, piper si se fierbe 15 minute. Se adauga sosul si se fierbe pana se leaga mancarea. Se serveste cu mamaliga.
  Truc  Daca piureul nu se consuma in post, atunci se serveste cu smantana.

Avocado

Băștinașii l-au numit „para aligatorului”. Coaja verde închis, încrețită, ne duce cu gândul la pielea aligatorului.
Aspect  Este un fruct exotic care creste in zonele tropicale. Arborele creste pana la 20m inaltime si face in jur de 100 de fructe.  Coaja fructului copt este verde inchis cu nuante rosii, fara pete. Daca la pipait este tare inseamna ca este necopt. Daca este moale, fructul este trecut deja.
   Cand este greu, avocado este copt. Daca este tare. se inveleste in ziar pentru a se coace. Se coace mai repede daca se asaza langa o banana sau un mar. Fructul copt se pastreaza maximum 3 zile la frigider. Pulpa lui este galben-verzuie.
Mod de folosire  Avocado se taie in jumatate pe lungime, se scoate samburele si pulpa cu o lingura.
   Pulpa se mananca cu lingurita sau se paseaza. Pulpa pasata se stropeste cu zeama de lamaie, se presara piper, boia, 1 catel de usturoi tocat. Se serveste pasta intinsa pe paine prajita. Se foloseste cu succes in preparatele cu peste,cu pui sau la salate.
   Acest fruct are o consistenta cremoasa si, de aceea, este un substitut al untului.
   Avocado se consuma in supele-crema, sandvisuri si sosuri. Din el se prepara cunoscutul sos, guacamole.
   Desi este un fruct, el se consuma ca fel de mancare si nu ca desert.
Indicatii  Deoarece contine proteine, se consuma cu moderatie de catre supraponderali. Fructul contine luteina, un antioxidant si, de aceea, cateva felioare de avocado in salatele de legume ajuta la sanatatea ochilor si a pielii.  Avocado, consumat timp de o saptamana, normalizeaza nivelul usor crescut al colesterolului,datorita acidului oleic continut. El se digera repede si usor.
   Studiile facute arata ca avocado protejeaza impotriva bolilor de inima, a cancerului si a cataractei.
   El contine multi aminoacizi care hranesc si vindeca tesutul conjunctiv. Avocado contine mai mult potasiu decat o banana si regleaza tensiunea.
   El este bogat in betacaroten si vitamina E care impreuna formeaza un antioxidant puternic care inhiba dezvoltarea celulelor canceroase din zona prostatei.
   Uleiul de avocado accelereaza vindecarea pielii, a acneeii si a dermatitei.

Mujdei

INGEDIENTE  1 capatana usturoi, 100ml ulei, 3-4 linguri apa minerala, sare.
PREPARARE  Usturoiul pisat se freaca cu o lingurita de sare grunjoasa. Se toarna uleiul putin cate putin ca la maioneza si se freaca pana devine o pasta. Ea se subtiaza cu apa minerala pana seamana  cu o smantana.
   Se serveste cu salata de cartofi, peste prajit, cartofi copti.
 Truc  Apa minerala se poate inlocui cu sucul obtinut din 2-3 rosii si atunci, mujdeiul se serveste cu peste rasol.

Salata de cartofi de post

INGREDIENTE  500g cartofi, 3 ardei grasi, 3-4 rosii, 100g masline, 2 cepe, 3 linguri otet, 100ml ulei, 4 catei usturoi, sare, patrunjel proaspat.
PREPARARE  Se fierb cartofii in coaja. Se racesc, se curata si se taie felii. Ceapa se taie solzisori,iar ardeii si rosiile felii. Se prepara sosul de usturoi. Se freaca usturoiul pisat cu sare si se adauga uleiul putin cate putin pana devine cremos. Acum se adauga otetul si se mai amesteca putin. Pe un platou se asaza legumele, iar deasupra se toarna sosul. Se presara salata cu patrunjel tocat.